Social

4 iulie - zi de doliu național, în semn de comemorare a victimelor de la Aeroport

Ziua de 4 iulie este declarată zi de doliu național, pentru comemorarea lui Serghei Muntean și Igor Ciofu, victime ale incidentului tragic care a avut loc pe Aeroportul Internațional Chișinău. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat un decret în acest sens.

Astfel, mâine, în toate localitățile din țară, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare, drapelele de stat vor fi arborate în bernă. La ora 12:00 se va cinsti memoria victimelor prin păstrarea unui moment de reculegere.

„Autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor li se recomandă să renunțe la desfășurarea acțiunilor distractive de masă, iar instituțiilor mass-media să țină cont de specificul zilei de 4 iulie la editarea publicațiilor și la formarea programelor”, se menționează în comunicatul instituției prezidențiale.

De asemenea, șefa statului a semnat și un decret prin care se conferă post-mortem Medalia „Meritul Militar” lui Igor Ciofu, locotenent-colonel în rezervă al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, și lui Serghei Munteanu, agent-șef adjunct al Poliției de Frontieră al MAI.

Amintim că polițistul de frontieră, Serghei Muntean, și agentul de securitate, Igor Ciofu, au fost împușcați cu sânge rece de către un cetățean al Tadjikistanului, căruia nu i s-a permis intrarea în Republica Moldova. Atacatorul a fost rănit de oamenii legii, se află în spital în stare gravă și riscă închisoare pe viață.

Igor Ciofu va fi înmormântat astăzi, în satul Nimoreni din raionul Ialoveni, iar Serghei Muntean va fi condus pe ultimul drum cu onoruri militare, mâine, în satul său natal, Volintiri din raionul Ștefan Vodă.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult