74 de ani de la cel mai mare val de deportări staliniste. „Au încercat să decapiteze neamul nostru de cei mai înțelepți și harnici oameni”
Astăzi se împlinesc 74 de ani de la al doilea, cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate pe teritoriui Republicii Moldova, pe 6 iulie În 1949. Din 1990, anual, pe 6 iulie, în Republica Moldova este marcată Ziua comemorării victimelor stalinismului. În semn de doliu, Drapelul de Stat al Republica Moldova a fost coborât în bernă. În dimineața zilei de joi, conducerea țării a depus flori la monumentul deportaților din fața Gării Feroviare din Chișinău.
Mai mulți cetățeni, dar și șefa statului, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, deputați și miniștri s-au adunat de dimineață la Monumentul în memoria victimelor deportărilor regimului comunist, denumit și „Trenul durerii”. Evenimentul a început cu o slujbă de pomenire în memoria celor care au murit în timpul deportărilor.
Președintele Maia Sandu a menționat că astăzi avem datoria de a vorbi despre toate ororile regimului totalitar sovietic, despre deportări și despre foametea organizată. Ea a spus că regimul a vrut să decapiteze națiunea noastră de intelectuali și oameni cu gândire critică.
„Deportările făcute de regimul sovietic avea un singur scop: să curețe Moldova de intelectuali, oameni cu gândire critică, de gospodarii din satele noastre, care nu voiau să intre în colhoz și de oricine nu era de acord cu regimul. Astfel, ei au vrut să construiască totalitarismul fără a avea nicio rezistență sau obstacol. Au încercat să decapiteze neamul nostru de cei mai înțelepți și harnici oameni. Oamenii deportați nu erau ucigași, hoți sau bandiți. Din contra, erau temelia țării, onești, inteligenți și harnici, erau primari, profesori, preoți, medici, țărani cu gospodării frumoase obținute din multă trudă. Să le onorăm memoria, să continuăm procesul de reabilitare a victimelor regimului totalitar sovietic, chiar dacă nu vom putea compensa niciodată suferințele lor, pierderile de vieți omenești și distrugerea familiilor”, a declarat Maia Sandu.
La rândul său, ministrul Justiției Veronica Mihailov-Moraru menționat că, în prezent, ministerul Justiției, împreună cu Agenția Națională a Arhivelor și Serviciul de Informații și Securitate, Ministerul de Interne și Procuratura se ocupă de transferul dosarelor tuturor deportaților în depozitele Agenției Naționale a Arhivelor. „Acest proces este anevoios, întrucât este nevoie de reabilitarea acestora de către o comisie specială, dar se depun eforturi considerabile”, a spus ministrul.
Totodată, reprezentantul Asociației „Promo-LEX”, Alexandru Postică, a declarat că este necesară o comemorare nu doar o dată în an, pe 6 iulie. Potrivit lui, această comemorare trebuie să aibă loc mereu, în viața noastră de zi cu zi, iar despre regimul de ocupație să se vorbească mai mult la lecțiile de istorie. De asemenea, el a calificat drept regretabil faptul că deportații se judecă pentru avea acces la documentele din arhivă, care sunt clasificate și faptul că nu există încă un Muzeu național al represiunilor staliniste.
„Sunt cel puțin trei piloni, la cere nu s-a lucrat de peste 30 de ani. Vorbim despre echitate, memorie și educație. Astfel, în pofida faptului că timp de 30 de ani avem o lege, ea este moartă la mai multe capitole. Este inadmisibil ca în anul 2023, să existe litigii cu privire la accesul la materialele de arhivă. Sunt istorici care nu au acces la toate materialele de arhivă, pe motiv că ar avea acest gir secret. Este inadmisibil atunci când deportații, care ar avea dreptul la recunoașterea statutului de victimă a represiunilor politice, se judecă ani de zile pentru a fi recunoscuți și reconfirmați în aceste drepturi”, a mai spus Postică.
Cel mai mare val al deportărilor staliniste din Moldova
La 6 iulie 1949 a avut loc cel de-al doilea și cel mai mare val al deportărilor staliniste din Moldova, când peste 35.000 de persoane, majoritatea femei și copii, au fost trimise în cele mai îndepărtate regiuni ale fostei Uniuni Sovietice, precum Siberia sau Kazahstan. Deportarea din 1949 a fost cea mai tragică din cele trei valuri de deportări. Operațiunea de deportare a basarabenilor a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la orele 2 de dimineață și a durat până la ora 8 seara a zilei de 7 iulie. Populația deportată a fost strămutată pentru totdeauna în diferite regiuni ale Kazahstanului și Rusiei.
Părinții au fost despărțiți de copii fiind deportați în regiuni diferite. Bărbații au fost despărțiți de nevestele lor, fiind deportați în Kazahstan și Rusia. Casele, terenurile agricole, bunurile deportaților au fost transmise colhozurilor, furate și vândute. Mulți dintre cei deportați nu au mai revenit niciodată la baștină.
Între anii 1941 și 1951 au fost trei valuri de deportări, iar istoricii apreciază că numărul total al deportaților basarabeni ar fi între 80 și 120 de mii.
