Igor Grosu: „În Republica Moldova există situații când persoane cu statut de diplomați din Federația Rusă ajung în regiunea transnistreană”
În Republica Moldova există situații când persoane cu statut de diplomați din Federația Rusă ajung în regiunea transnistreană, însă activitățile pe care le realizează acolo nu sunt deloc diplomatice, afirmă președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Într-un interviu pentru Agerpres, oficialul a menționat că autoritățile analizează cât de justificat este numărul de diplomați ruși în țara noastră și dacă acesta corespunde volumului legal de lucru.
„Sunt suficiente cazuri când persoane cu statut de diplomați ai Federației Ruse, ajunși la Chișinău, repede ajung pe malul stâng al Nistrului. Fiecare caz în parte va fi evaluat, revin la cazul regiunii transnistrene, acolo se află așa numiți, un grup de deputați, iar activitatea lor ține cu totul de alt domeniu decât domeniul diplomatic, ține de domeniul serviciilor secrete”, a menționat Igor Grosu.
Precizăm că Republica Moldova are șase diplomați în Federația Rusă, în timp ce autoritățile ruse au în țara noastră 40 de diplomați.