Anunț surpriză al lui Lukașenko: Prigojin este în Rusia, nu în Belarus
Președintele Belarusului Aleksandr Lukașenko a declarat joi că din informațiile lui, șeful mercenarilor Wagner Evgheni Prigojin se află în Rusia, nu în Belarus.

„Din câte sunt informat, luptătorii sunt în taberele lor. În ceea ce-l privește pe Prigojin, el se află în Sankt Petersburg. Nu se află pe teritoriul Belarusului”, a spus liderul de la Minsk.
„Unde se află el în această dimineață? Poate că s-a dus la Moscova, poate în altă parte, dar nu se află în Belarus", a afirmat Lukașenko, potrivit agenției belaruse Belta.
„De ce mă întrebați unde se află astăzi compania militară privată Wagner și șeful acestei companii? Această companie este, înțelegeți foarte bine, una rusească. Deci întrebarea, în mod clar, nu mă privește. Din câte știu eu, luptătorii, membrii foarte serioși ai PMC Wagner se află în taberele lor permanente. În acele tabere, unde au fost după retragerea de pe front pentru recuperare, tratament, odihnă și așa mai departe. Există o rotație normală pentru un astfel de război. După Bahmut au fost aduși în tabăra lor, acolo se află acum", a declarat Alexander Lukașenko.
Lukașenko a declarat că oferta ca Wagner să staționeze o parte din luptătorii săi în Belarus - o perspectivă care a alarmat țările vecine din NATO - rămâne în picioare. El a spus că nu consideră că aceasta reprezintă un risc pentru Belarus și nu crede că luptătorii Wagner ar ridica vreodată armele împotriva țării sale.
Evgheni Prigojin a acceptat să părăsească Rusia pentru Belarus, ca parte a acordului încheiat cu Kremlinul, la finalul rebeliunii de o zi, în care luptătorii săi au preluat controlul asupra orașului Rostov-pe-Don și au ajuns la câteva sute de kilometri de Moscova, într-un „marș al dreptății” care avea drept țintă declarată conducerea militară a țării. Pe 27 iunie, Lukașenko anunțase că Prigojin a sosit deja în Belarus. Parte a acordului a fost și decizia anunțată a FSB de a închide dosarul deschis liderului Wagner pentru organizarea unei revolte armate.
Miercuri, televiziunea publică rusă a lansat însă un atac feroce la adresa lui Prigojin, afirmând că ancheta privind revolta este încă în curs de desfășurare, scrie Al Jazeera. Gazda emisiunii „60 de minute”, deputatul rus Evgheni Popov, a afirmat că Prigojin este „un trădător”, iar imaginile video filmate în timpul raidurilor poliției în biroul și reședința lui Prigojin din Sankt Petersburg au fost prezentate ca dovadă a infracționalității șefului Wagner.