Social

Președinta Parlamentului European efectuează o vizită în România

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, vine într-o vizită de două zile în România. Șefa Legislativului European se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă, dar și cu președinții Camerei Deputaților și Senatului, ulterior va susține un discurs în Parlament, scrie presa din România.

La ședința comună sunt invitați și membrii Guvernului, europarlamentarii români, șefii misiunilor diplomatice și ai reprezentanțelor internaționale acreditați la București.

Șefa Parlamentului european este unul dintre susținătorii cei mai importanți ai României pentru intrarea în Schengen. După votul negativ al Austriei, s-a declarat extrem de dezamăgită și a solicitat Consiliului European să acționeze și să se asigure că este găsit un compromis. Roberta Metsola s-a angajat, în numele parlamentului European, să susțină aderarea imediată a României la spațiul de liberă circulație, Schengen.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult