Bogdan Aurescu, în vizită oficială la Chișinău
Ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu, efectuează, în perioada 19-20 decembrie 2022, o vizită oficială la Chișinău, la invitația viceprim-ministrului și ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu.

Programul vizitei oficialului român include întrevederi cu președintele Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și prim-ministrul Natalia Gavrilița.
„În cadrul discuțiilor, vor fi abordate aspecte privitoare la contracararea impactului de ansamblu asupra Republicii Moldova al războiului de agresiune purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. De asemenea, vor fi discutate teme de interes prioritar precum conlucrarea în domeniul securității energetice, accelerarea cooperării sectoriale, cooperarea economică și măsurile de asistență întreprinse de România în beneficiul Republicii Moldova”, a transmis MAE de la București.
Potrivit instituției, un subiect central de dialog va fi reprezentat de avansarea parcursului european al Republicii Moldova ca urmare a primirii, de către Republica Moldova, în iunie 2022, a statutului de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană și de sprijinul concret al României pentru acest obiectiv, inclusiv deschiderea negocierilor de aderare la UE.
„În acest context, ministrul Bogdan Aurescu va evidenția faptul că România va continua să acorde sprijin prioritar, cuprinzător și solid Republicii Moldova în demersurile care vizează consolidarea securității energetice, avansarea parcursului de integrare europeană, precum dezvoltarea capacității instituționale pentru implementarea eficientă a reformelor”, mai notează MAE al României.
După întrevederea delegațiilor, ministrul Nicu Popescu și omologul său român Bogdan Aurescu vor susține o conferință de presă.
Conferința de presă va putea fi urmărită în regim online pe pagina Facebook a postului Radio Moldova.