Președintele Zelenski a sosit în Slovacia
Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a sosit vineri în Slovacia pentru a se întâlni cu omoloaga sa slovacă, Zuzana Caputova, au anunțat atât el cât și cabinetul liderei slovace, transmite Reuters, citată de Rador.

Liderul ucrainean continuă astfel o serie de vizite în mai multe state membre ale NATO pentru a-și asigura sprijinul acestora pentru susținerea cererii Ucrainei de aderare la alianța militară. Volodimir Zelenski a ajuns în Slovacia după discuții pe care le-a avut în Republica Cehia și Bulgaria în ultimele două zile, iar vineri sera urmează să plece în Turcia.
„Slovacia este următoarea", a afirmat dl Zelenski pe Twitter, adăugând că urmează să se întâlnească cu Zuzana Caputova, premierul Ludovit Odor și președintele parlamentului, Boris Kollar. Conform unui comunicat de la cabinetul președintei Caputova, cei doi președinți vor discuta despre situația de pe frontul din Ucraina și despre summitul NATO din 11-12 iulie, unde Ucraina va încerca să obțină o invitație de a începe procesul de aderare la alianța militară. "
Slovacia este o susținătoare puternică a ajutorului militar și sprijinului acordat Ucrainei în timpul conflictului și este una dintre puținele țări care au furnizat avioane de luptă armatei ucrainene, căreia i-a trimis 13 avioane de tip MiG-29 la începutul acestui an.