Calendarul Zilei // Se împlinesc doi ani de la prima lansare în spațiu a unui civil
Radio Moldova vă prezintă calendarul zilei - cele mai importante evenimente din istorie, politică și cultură, pe care le consemnăm astăzi, 11 iulie

1973: Zborul Varig 820 al companiei aeriene braziliane Varig se prăbușește lângă Paris, Franța, la 4 km de aeroportul Orly, din cauza fumului din cabină de la un incendiu de la o toaletă. Incendiul a provocat 123 de morți, au fost doar 11 supraviețuitori. DE atunci s-a hotărât nterzicerea fumatului în toaletele avioanelor.
1995: Trupe sârbo-bosniace conduse Ratko Mladić au invadat localitatea Srebrenica, care se afla sub protecția trupelor ONU.
2021: Richard Branson devine primul civil care a fost lansat în spațiu cu ajutorul navei sale spațiale Virgin Galactic. Un zbor a cărui pregătire a durat 17 ani a decolat cu succes și l-a dus pe miliardarul Richard Branson din deșertul New Mexico până la marginea spațiului. Opt oameni au luat parte la această misiune pe care întreaga omenire a putut-o urmări în direct. Cursa către stele a început la baza Virgin Galactic din New Mexico. De acolo a decolat avionul care a transportat naveta cu Richard Branson și ceilalți cinci pasageri. Purtată în acest fel, ea a ajuns la 15 mii de metri altitudine, după care s-a desprins și și-a continuat singură drumul, până la 90 de kilometri deasupra Pământului. Odată ajunsă la limita atmosferei terestre, naveta lui Branson a rămas acolo câteva minute. A fost împlinirea visului din copilărie al miliardarului britanic. Și a putut testa câteva minute și imponderabilitatea. Conform planului, naveta a început apoi operațiunea de coborâre și a aterizat în siguranță la baza Virgin Galactic, în aplauzele celor de la sol.
S-au născut:
1934: Giorgio Armani, designer vestimentar italian
1988: Doina Sulac, interpretă de muzică populară
1990: Caroline Wozniacki, jucătoare de tenis daneză
1937: La 11 iulie, la vârsta de 38 de ani a murit George Gershwin, compozitor, pianist și dirijor american. Cu numele real Jacob Gershowitz, a fost unul din cei mai populari compozitori americani din prima jumătate a secolului al XX-lea. Reușind să reunească elementele de muzică cultă cu muzica de jazz specifică perioadei anilor 20- '30 ai secolului trecut. Gershwin a compus atât pentru teatrele muzicale de pe Broadway cât și pentru sălile de concert clasic. S-a bucurat de mult succes prin compunerea unor melodii, interpretate de cei mai cunoscuți instrumentiști și cântăreți americani ca Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra. Numele său a rămas în istoria simfonismului universal, împreună cu creațiile sale de geniu, precum Rapsodia albastră. Începând cu anul 1936, George Gershwin se dedică în special muzicii din filme și se mută la Hollywood. Dintre compozițiile sale în domeniul clasic sunt de menționat și un Concert pentru pian și orchestră și Trei preludii pentru pian.
Astăzi este marcată Ziua Mondială a Populației. A fost stabilită de Organizația Națiunilor Unite ca urmare a interesului masiv pe care oamenii l-au avut cu ocazia evenimentului Five Billion Day în 1987. Ziua celor cinci miliarde, în 1987, a fost menită să recunoască data la care populația lumii a ajuns la aproximativ cinci miliarde de oameni, ceea ce se presupune că s-a întâmplat în ziua de 11 iulie a acelui an. India devine țara cu cea mai mare populație din lume până la jumătatea anului 2023, depășind China cu aproape 3 milioane de locuitori, potrivit unor estimări publicate miercuri de Organizația Națiunilor Unite. Potrivit datelor oficiale publicate la începutul lui 2023, populația chineză a scăzut pentru prima dată după perioada anilor 1960-1961, când o foamete, care a început în 1959, a făcut zeci de milioane de morți în urma erorilor din politica economică a țării. În urmă cu 10 ani, chinezii aveau dreptul să aibă un singur copil, din 2021, ei pot avea trei.