Social

Revista presei internaționale: Miza Summitului NATO de la Vilnius și garanțiile de securitate pe care le-ar putea primi Kievul

Summitul NATO, care începe mâine la Vilnius este unul dintre principalele subiecte abordate în presa internațională. Editorialiștii și experții analizează din diferite unghiuri mizele reuniunii, dar anticipează și garanțiile care i-ar putea fi oferite Kievului cu această ocazie, în condițiile în care eventualitatea acceptării Ucrainei în cadrul Alianței este una dintre temele prioritare de pe agenda summitului. Detalii are Mariana Colun.

Cu rachete de apărare aeriană, avioane rapide, artilerie și forțe speciale la locul lor, cei 31 de lideri ai statelor membre NATO vor fi în spatele unui inel militar de oțel pentru discuții despre locul potențial al Ucrainei în cadrul Alianței, apartenența Suediei la blocul militar și furnizarea de către SUA a bombelor cu dispersie Kievului, scrie cotidianul britanic Times.

În marja summitului, presa internațională analizează garanțiile oferite Ucrainei înainte de a fi acceptată în cadrul Alianței. Guvernul german va insista să amâne acceptarea Ucrainei în blocul militar din cauza temerilor că acest pas ar putea duce la un război direct cu Rusia, scrie The Telegraph, citând o sursă din cadrul NATO.

Aderarea Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică este imposibilă până la sfârșitul războiului. Este opinia co-președintelui Partidului Social Democrat din Germania, Lars Klingbeil, exprimată într- un interviu pentru conglomeratul media german, RND. „NATO nu poate accepta Ucraina în timp ce aceasta este în război, altfel Germania și alte state ale alianței ar deveni imediat state beligerante”, a subliniat Klingbeil. Cu toate acestea, imposibilitatea aderării Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică nu înseamnă refuzul NATO de a sprijini Kievul, a remarcat Klingbeil. În opinia sa, un semnal clar în acest sens va fi transmis la summitul Alianței de la Vilnius.

Kievului i se poate garanta sprijin militar, financiar și consultativ pe termen lung pentru a se apăra împotriva oricărei agresiuni viitoare, scrie Politico. Făcând acest lucru, fiecare țară – Politico numește patru, SUA, Marea Britanie, Franța și Germania – va trebui să negocieze cu Ucraina pe o bază bilaterală care exact vor fi angajamentele sale, scrie publicația americană, citând un înalt oficial familiarizat cu discuțiile. Garanțiile Ucrainei, potrivit Politico, ar putea fi unul dintre subiectele negocierilor dintre președintele american Joe Biden și premierul britanic Rishi Sunak, care se întâlnesc azi la Londra.

În context, în timp ce Ucraina așteaptă acceptarea în NATO, Statele Unite ar putea oferi o protecție similară cu cea pe care o oferă Israelului, a declarat președintele american, Joe Biden, într-un interviu pentru CNN.

Fără a menționa eventualitatea acceptării Ucrainei în NATO, editorialiștii Der Spiegel consideră că în cadrul reuniunii, Occidentul trebuie să decidă cât valorează o victorie asupra lui Putin și, în cele din urmă, să ia decizii cruciale privind furnizarea armelor imperios necesare soldaților ucraineni.

De partea cealaltă, Ucraina a transmis un mesaj clar - vrea un loc egal la masa NATO - cu toate garanțiile de securitate care vin la pachet și îl dorește acum, sau cel puțin „un semnal clar că Ucraina va fi în alianță. Dacă nu va obține garanții în acest sens, președintele ucrainean, Volodimir Zelensky spune că nici nu se va prezenta la Vilnius, distrugând optica unității occidentale cu Ucraina, notează editorialiștii BBC. Aceștia anticipează ce ar putea promite Kievului în schimb membrii blocului militar.

În altă ordine de idei, Polonia a predat Ucrainei mai multe elicoptere de atac Mi-24, scrie Wall Street Journal, citând surse anonime familiarizate cu situația. Oficial, nici Varșovia, nici Kievul nu au anunțat despre livrarea acestor avioane de luptă.

Diluăm comentariile despre Ucraina îndreptându-ne atenția la muzică. Sir Elton John a dat sâmbătă ultimul concert din cariera sa, încheind turneul de adio la Stockholm. Le figaro publică un reportaj de la spectacol.

Citește mai mult