Sondaj // Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat atitudinea lumii față de Federația Rusă
Atitudinea negativă față de Rusia și președintele Putin după declanșarea războiului în Ucraina, bate recorduri, deși există și excepții. Totodată, nivelul de încredere în liderul ucrainean Volodimir Zelenski este mai puțin clar, chiar și în Europa, conform unui studiu al Centrului Pew Research din Washington.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat atitudinea lumii față de Federația Rusă și de președintele acesteia Vladimir Putin, devenind una foarte negativă. Dintre cele 24 de țări în care a fost realizat sondajul, atitudinea față de Vladimir Putin este puternic negativă. 87 la sută dintre respondenți nu au încredere în politica internațională dusă de președintele Federației Ruse.
Cele mai mari rate de atitudine negativă față de Putin sunt în Polonia și Suedia (98%), în Germania - 92%. De menționat că, în Germania, unde cu câțiva ani înainte de invazia rusă a Ucrainei, Putin era tratat mai bine decât fostul președinte american Donald Trump, a continuat creșterea atitudinilor negative.
Excepție fac țările asiatice. Cel mai înalt nivel de încredere în Președintele Federației Ruse, cercetătorii Pew Research l-au înregistrat în India (59 la sută - aproape de două ori mai mare decât neîncrederea) și Indonezia (43 la sută față de 26). În ceea ce privește încrederea în președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în contextul politicii mondiale, răspunsurile respondenților nu au fost împărțite la fel de clar ca în privința lui Vladimir Putin.
Puțin mai mult de jumătate dintre respondenți - 51 la sută - au încredere în liderul de la Kiev în mare măsură sau parțial, iar 39 la sută nu au încredere. Statele cu cel mai înalt nivel de încredere sunt Suedia, 86%, Marea Britanie 77% și Țările de Jos, 73. Mai puțină încredere în Zelensky se înregistrează în Ungaria -11 la sută, Argentina - 24 la sută, Mexic - 25 la sută.
Sondajul comandat de Centrul Pew Research a fost efectuat în perioada februarie - mai anul curent și au participat aproximativ 30 de mii de respondenți din 24 de țări, notează DW.