Externe

Principalul obiectiv al acordului privind cerealele ucrainene nu a fost atins, estimează Putin

Președintele rus Vladimir Putin a estimat sâmbătă că principalul obiectiv al acordului privind cerealele ucrainene, care expiră pe 17 iulie, nu a fost atins, în cursul unei convorbiri telefonice cu omologul său sud-african Cyril Ramaphosa, relatează AFP și Agerpres.

reuters.com
Sursa: reuters.com

„Vladimir Putin a subliniat că obligațiile stabilite în memorandumul Rusia-ONU privind ridicarea obstacolelor la exportul de produse alimentare și îngrășăminte rusești nu sunt încă îndeplinite”, a transmis Kremlinul într-un comunicat după convorbire.

Potrivit acestui comunicat, „principalul obiectiv al acordului, livrarea de cereale țărilor care au nevoie, mai ales pe continentul african, nu a fost realizat”.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, care mediază între Kiev și Moscova, a asigurat vineri că Vladimir Putin este „de acord” în ce privește prelungirea acordului privind cerealele ucrainene, semnat acum un an la Istanbul și prelungit deja de două ori.

Acordul, care în decurs de un an a permis plecarea a aproape 33 de milioane de tone de cereale din porturi ucrainene în pofida conflictului, urmează să expire luni la miezul nopții ora Istanbulului (21:00 GMT).

Pe de altă parte, președintele rus-african a discutat cu omologul său rus despre pregătirile pentru summitul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) din Africa de sud de la sfârșitul lui august, la care este invitat și Putin, în pofida mandatului de arestare emis împotriva sa de Curtea penală internațională. Cei doi lideri au discutat de asemenea, potrivit Kremlinului, despre summitul Rusia-Africa prevăzut pentru sfârșitul acestei luni la Sankt Petersburg, precum și despre inițiativa de pace în Ucraina susținută de mai mulți lideri africani.

Putin și Ramaphosa au „convenit” să aibă o întâlnire bilaterală în marja summitului din Rusia, a mai precizat președinția rusă.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult