Politic

Dacian Cioloș: Statele UE trebuie să ajungă la un consens pentru ca Parlamentul European să aprobe un nou sprijin financiar pentru R. Moldova

Parlamentul European intenționează să aprobe oferirea ajutorului financiar pentru Republica Moldova în cadrul Instrumentului de vecinătate, dezvoltare și cooperare internațională, anunțat recent de Comisia Europeană, a declarat la postul de televiziune Moldova 1 europarlamentarul Dacian Cioloș. Totodată, este necesar să existe și un consens al statelor membre ale Uniunii Europene, deoarece aceste mijloace financiare vin din bugetele naționale, a precizat Dacian Cioloș.

„Banii vin din bugetele naționale și mai ales ale statelor membre net contribuitoare la bugetul Uniunii care au o parte mai mare de contribuții la acest buget. Este important ca dincolo de voința Parlamentului să existe și disponibilitatea statelor membre în consiliu ca să asigure fluxul bugetar pentru ca acești bani să ajungă, efectiv, la bugetul Uniunii pentru anul următor. Sigur, este important ca în Republica Moldova să continue reformele, să avem și acest argument că Republica Moldova are nevoie de sprijinul financiar, că merită acest sprijin, că banii pot fi cheltuiți transparent, că Guvernul e pregătit să folosească în mod eficient acești bani”.

Amintim că la 20 iunie Comisia Europeană a revizuit cadrul financiar multianual care include o propunere de înființare a unei facilități pentru Ucraina, aproximativ 600 milioane de euro. O parte din această sumă ar putea fi redistribuită pentru programe de asistență în următorii trei ani și altor țări din vecinătate, inclusiv Republica Moldova.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult