Externe

Cotația grâului a crescut semnificativ după refuzul Rusiei de a prelungi acordul de transport al cerealelor pe Marea Neagră

Cotația grâului a crescut semnificativ astăzi, după ce Rusia a anunțat că nu mai participă la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, au informat traderii, transmite Reuters. La bursa de cereale de la Chicago, cotațiile futures la grâu au urcat astăzi cu 3,4%, până la 6,84 dolari pentru aproximativ 27 de kilograme, după ce anterior se înregistrează un avans de peste 4%.

Expirarea acordului va obliga Kievul să exporte recolta din 2023 pe rute alternative, spre porturile fluviale și granița UE, în condițiile în care costurile logistice sunt ridicate, apreciază analiștii.

Semnată în iulie 2022 la Istanbul Inițiativa Mării Negre dintre Rusia și Ucraina, sub egida Turciei și Națiunilor Unite, a permis exportul a aproximativ 33 de milioane de tone de cereale din Ucraina, în pofida războiului.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult