DOCTORUL FAMILIEI // Dublu transplant de inimă și ficat: necesitate și rezultat
Un grup de medici din Seattle, raportează despre o intervenție chirurgicală istorică. Este vorba despre un dublu transplant de inimă și ficat la o pacientă de doar 31 ani.

Transplantul de organe este o practică deja înrădăcinată în medicină, la nivel global.
În Republica Moldova specialiștii efectuază intervenții de transplantare a vaselor, pielii, ficatului sau de rinichi, iar exemplele de peste hotare demonstrează că avem unde crește.
În SUA un grup de medici au reușit să efectueze, recent o dublă intervenție chirurgicală în care s-a reușit transplantarea inimii și a ficatului la o femeie de 31 ani.
Procedura a avut loc la începutul anului, iar în prezent doctorii raportează că pacienta și-a revenit bine.
„Transplanturile de inimă-ficat la un singur beneficiar sunt rareori efectuate”, menționează Dr. Shin Lin, cardiolog implicat în proces.
Cazul este inedit prin faptul că ficatul pacientei era sănătos și totuși acesta ar fi cauzat rejet de organ dacă s-ar fi transplantat doar inima. Rejetul de organ este o situație care apare atunci când organismul respinge de la sine un țesut străin.
Încă este un mister, de ce un ficat donator ar avea efect de protecție asupra unei inimi transplantate, dar specialiștii speră să elucideze acest moment în viitor.