Externe

Accident cu cinci răniți în România: Un moldovean a făcut o depășire neregulamentară

Cinci persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc noaptea trecută în localitatea Cornu Luncii, pe DN 2 E, România. Un șofer din Republica Moldova a decis să facă o depășire neregulamentară, izbindu-se frontal cu un alt autoturism.

newsbucovina.ro
Sursa: newsbucovina.ro

Tânărul de 28 de ani din Republica Moldova, la volanul unui Mercedes, ajuns într-o succesiune de două curbe, sector prevăzut cu marcaj continuu, a decis să efectueze o depășire neregulamentară și a intrat pe contrasens, moment în care s-a izbit frontal cu un automobil Peugeot condus de un tânăr de 19 ani.

În urma impactului, cinci persoane s-au ales cu traumatisme, dintre care patru din Peugeot și un pasager din Mercedes.

Victimele au fost transportate la spital.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, urmând să li se recolteze probe biologice de sânge.

Din primele verificări, scrie presa română, vinovat de producerea accidentului se face conducătorul Mercedesului care a efectuat o manevra de depășire neregulamentară într-o zonă interzisă și a pătruns pe sensul opus de mers.

În acest caz s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult