Social

Renovarea postului vamal Sculeni: Șapte piste pe sensul de ieșire din țară au fost finalizate

Începând de astăzi, locuitorii de pe ambele maluri ale Prutului, vor beneficia de servicii și infrastructură modernă în timpul traversării noului punct de trecere a frontierei Sculeni. Circulația de la punctul de trecere a frontierei de stat Sculeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, a fost deschisă azi dimineața, după finalizarea lucrărilor de reabilitare. Președinta Maia Sandu a subliniat în cadrul vizitei la punctul vamal, că de azi, cetățenii se vor bucura de condiții „cu adevărat europene“

Proiectul de reabilitare a Punctului Vamal Sculeni a fost cofinanțat de Uniunea Europeană cu o contribuție de 50 la sută, iar valoarea totală fiind cifrată la 122 de milioane de lei, potrivit Directorului Serviciului Vamal, Igor Talmazan. Acesta a subliniat că cetățenii vor beneficia de condiții mai bune de circulație.

"Astăzi dimineață la orele 6:00, colegii noștri de la poliția de frontieră împreună cu cei de la Serviciul Vamal, deja au deschis aceste piste. Suntem în perioada, revenirii în masă a conaționalilor noștrii, a diasporei, astfel vom facilita trecrea frontierei și vom crea condiții mai bune de circulație", a afirmat Igor Talmazan

Președinta Maia Sandu a subliniat că modernizarea infrastructurii este o prioritate pentru actuala guvernare, și a mulțumit Uniunii Europene pentru aportul adus la realizarea acestui proiect.

„Mulțumesc Uniunii Europene pentru sprijinul financiar acordat în reconstrucția acestui important obiectiv de infrastructură. O țară cu aspirații europene înseamnă și posturi vamale europene, unde cetățenii sunt tratați cu respect, iar angajații Serviciului Vamal și ai poliției de frontieră au condiții bune de muncă”, a spus președinta.

Potrivit reprezentanților Serviciului Vamal, după finalizarea lucrărilor de reconstrucție și modernizare a punctului vamal, cetățenii vor beneficia de 16 piste. Atât pe sensul de ieșire din țară, cât și pe cel de intrare, au fost construite câte trei artere pentru autoturisme, câte una pentru autocare și câte una rezervată corpului diplomatic. Pentru autocamioane sunt prevăzute câte trei benzi, dintre care două vor fi destinate deținătorilor statutului AEO.

Până la sfârșitul anului vor fi încheiate și lucrările pe sensul de intrare iar postul vamal Sculeni va fi pe deplin modernizat.

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult