Economic

SUA va acorda Republicii Moldova un grant de 220 de milioane de dolari pentru proiecte în sectorul energetic

Guvernul Statelor Unite ale Americii va acorda Republicii Moldova un grant în valoare de 220 de milioane de dolari pentru implementarea proiectelor de investiții în sectorul energetic. Proiectul de lege privind ratificarea celui de-al 15-lea Amendament din Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA pentru creștere economică durabilă ancorată în integrarea europeană a fost votat în prima lectură de Parlament.

Potrivit comunicatului Parlamentului, Guvernul SUA va aloca adițional 220 de milioane de dolari, iar în rezultat, asistența nerambursabilă va depăși suma de 392 de milioane de dolari.

Totodată, Acordul stabilește și condițiile de acordare de către Guvernul SUA, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a sprijinului bugetar în valoare de aproximativ 77 de milioane de dolari. Potrivit Acordului, Executivul din țara noastră se angajează să rămână aliniat cu Agenda Energetică a Uniunii Europene. Totodată, autoritățile vor continua procesul de armonizare a cadrului legal al Republicii Moldova cu Acquis-ul UE.

Proiectul urmează a fi votat și în lectura a doua.

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult