Președintele CRJM: Una dintre cele 9 recomandări pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE a fost practic realizată
Una dintre cele 9 recomandări pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, și anume cea care vizează reforma justiției, a fost practic realizată. Opinia a fost exprimată de președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Ilie Chirtoacă, în cadrul emisiunii „Paralela 47” de la Radio Moldova.
El a declarat că procesul de evaluare extins al procurorilor, care s-a încheiat recent, este mai accelerat decât în cazul judecătorilor, fiind create toate condițiile pentru resetarea Consiliului Superior al Procurorilor, exact după modelul Consiliului Superior al Magistraturii, care, potrivit lui, funcționează și este reprezentativ.
„Avem patru procurori de carieră care pot fi aleși în noul Consiliu Superior al Procurorilor și o persoană din societatea civilă, care la fel a promovat pre-vettingul. De ce sunt importante aceste două instituții, de ce cu privire la procurorii sau judecătorii care vor fi promovați, care urmează a fi disciplinați, membrii acestora au trecut printr-un filtru de integritate, deci au fost puse multe garanții prin care să fie sporită independența acestora. Rezultatele cu privire la modul în care este percepută justiția vor veni pe urmă. Toate precondițiile ca acest organ să ia decizii nefiind influențat din exterior, practic au fost luate și pe partea aceasta putem spune că angajamentul a fost realizat”, a declarat Ilie Chirtoacă.
Precizăm că la concursul pentru funcția de membru în CSP s-au înscris 18 candidați. Dintre aceștia, șase au promovat evaluarea, opt au fost respinși, iar alți patru așteaptă decizia comisiei.
Recent, CSP a decis convocarea Adunării Generale a Procurorilor pentru data de 23 august. De menționat că adunarea generală a avut loc acum trei ani, deși potrivit legislației, forul ar trebui convocat anual.