Luminița Odobescu a discutat cu Antony Blinken despre consolidarea rezilienței Republicii Moldova
Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a declarat, luni, că în acest moment, România, ca membru NATO și al Uniunii Europene, deține cele mai importante sau mai solide garanții de securitate din întreaga istorie, potrivit Agerpres. Totodată, oficialii, și-au manifestat sprijinul neclintit pentru Ucraina și Republica Moldova,.
Întrebată în legătură cu faptul că ar exista pericolul ca și teritoriul României să fie lovit, Odobescu a răspuns: „Eu nu aș vrea să speculăm pe această natură, pentru că, din punctul nostru de vedere, în acest moment, România, ca membru NATO, ca membru al Uniunii Europene, deține cele mai importante sau mai solide garanții de securitate din întreaga noastră istorie, deci acest lucru este foarte, foarte important de subliniat la acest moment”.
„Și cred că, prin deschiderea punctelor de frontieră, prin îmbunătățirea infrastructurii, nu numai a infrastructurii fluviale, dar și a celei terestre și feroviare, prin tot ceea ce s-a făcut în ultima perioadă, am arătat că am putut să găsim soluții și vom lucra în continuare la nivelul Guvernului. Deja s-a discutat în strânsă coordonare, cum am spus, cu Comisia Europeană, pentru că aceste lucruri se gestionează prin aceste culoare de solidaritate cu sprijin european pentru a ajuta în continuare Ucraina”, a menționat Lumița Odobescu.
Luminița Odobescu, a menționat și faptul că în discuția cu secretarul american a fost subliniată importanța sprijinului pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova.
„Tot ce se întâmplă în ultimele zile se întâmplă în apropierea României, dar și a Republicii Moldova și este important să ne coordonăm, atât cu partenerii americani, cât și cu partenerii europeni, să sprijinim în continuare Republica Moldova”, a subliniat mnistrul.
Discuția șefului diplomației americane cu ministrul român de externe, Luminița Odobescu, intervine în condițiile în care Rusia a bombardat cu drone, în cursul nopții, portul Reni din Ucraina, aflat peste Dunăre de Galați.
Este pentru prima oară când Rusia atacă infrastructuri ucrainene la Dunăre, după ce s-a retras, în urmă cu o săptămnă, din Acordul de la Istanbul din iulie 2022, mediat de ONU și Turcia, privind exportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră.