Social

O tânără de 19 ani din Sireți, pe post de pompier: „E o mare responsabilitate”

A călcat de mică uniformele tatălui ei, care muncește de 25 de ani în același domeniu. Moștenind de la părinți responsabilitatea și plăcerea de a oferi ajutor, Veronica Sârbu merge astăzi la volanul unui camion de pompier în satul Sireți. E printre cei care au ajutat ca acest post de pompieri voluntari să apară în localitate.

„Am pornit acest serviciu de la zero, datorită cunoștințelor pe care le-am obținut în Polonia. Acolo am văzut ce înseamnă o asemenea activitate. Acum știm ce avem de făcut. Cunoaștem care sunt echipamentele necesare. Ne îmbrăcăm din mers. Tot ce contează e că avem posibilitatea să ajutăm”, susține tânăra într-un interviu pentru Radio Moldova.

Deși este un serviciu care presupune voluntariat, Veronica Sârbu afirmă că își ia munca în serios și se implică responsabil de fiecare dată.

„Simt când merg cu 6 tone de apă în spate. Chiar dacă afară este foarte cald și noi trebuie să ajungem la un incendiu, ne folosim de echipament. Nu lipsește costumul și casca. Toate acestea înseamnă siguranță. Într-o zi am avut un incendiu izbucnit aproape de o gospodărie iar noi am reușit să-l stingem. Oamenii ne-au mulțumit că le-am salvat gospodăriile”, povestește Veronica Sârbu.

Tânăra spune că prin experiența asta și-a descoperit personalitatea și a înțeles care-i va fi meseria pentru viitor.

„Fiind implicată în voluntariat, mi-a fost ușor să înțeleg ce pot face eu mai bine. Sunt studentă la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, la Universitatea de Stat din Moldova și cred că ceea ce studiez e în armonie cu activitatea mea în serviciul de pompier”, spune tânăra.

La volanul unui camion de pompier nu este ușor, spune tânăra din Sereți, dar experiența asta îi oferă posibilitatea să se dezvolte și să rămână acasă.

Citește mai mult