Externe

Lovitură de stat în Niger, anunțată în direct la televiziunea națională. Soldații au dizolvat Constituția și au închis granițele țării

Soldații din Niger, țară din Africa de Vest, au anunțat o lovitură de stat la televiziunea națională, președintele fiind reținut, transmite BBC.

Soldații au transmis că au dizolvat Constituția, au suspendat toate instituțiile și au închis granițele națiunii.

Președintele Nigerului, Mohamed Bazoum, a fost reținut de trupele gărzii prezidențiale încă de miercuri dimineață.

El a primit promisiunea "sprijinului neclintit" al Washingtonului în cadrul unui apel al secretarului de stat american Antony Blinken. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat, de asemenea, că a vorbit cu președintele și i-a oferit tot sprijinul ONU.

Mohamed Bazoum este un aliat occidental cheie în lupta împotriva militantismului islamist din Africa de Vest.

Blocul economic vest-african Ecowas a declarat că "condamnă în termenii cei mai fermi încercarea de preluare a puterii prin forță".

În cursul zilei de miercuri, mulțimile din capitala Niamey au ieșit în stradă pentru a-l susține pe Bazoum. Un reporter BBC a văzut, de asemenea, forțe puternic înarmate loiale președintelui staționate în jurul televiziunii naționale.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult