Grecia: Ordine de evacuare la periferia orașelor Volos și Lamia, din cauza unui nou front de incendiu
Autoritățile elene au ordonat evacuarea periferiilor a două orașe din centrul Greciei - Volos și Lamia -, unde a izbucnit un nou front de incendii, anunță autoritățile, potrivit news.ro.
Potrivit contului oficial al numărului grec de apel de urgență 112, flăcările s-au apropiat miercuri de Volos, cu 85.000 de locuitori, iar un incendiu era în curs la periferia Lamia, cu 60.000 de locuitori.
„Focul a atins zona industrială Volos și s-a emis un ordin de evacuare”, a anunțat la postul public ERT guvernatorul regiunii Tesalia, Costas Agorastos, care a precizat un vânt „cald din nord-vest, foarte periculos în incendii”.
„Dacă vântul nu se calmează, vom avea probleme mari”, a avertizat el.
Ordine de evacuare au fost date în cinci sate și comunități din apropiere de Volos, iar alte trei ordine au fost date în zona Lamia, a anunțat în presa de la Atena un purtător de cuvânt al pompierilor, Ioannis Artopios.
„Azi (miercuri) este ce mai dificilă zi din vară”, a subliniat el, precizând că echipe de pompieri au luptat împotriva a 90 de incendii - dintre care 61 de incendii au izbucnit în 24 de ore.
Grecia, o țară mediteraneană, obișnuită cu valuri de căldură, a înregistrat miercuri noi temperaturi caniculare.