Externe

Președintele Ucrainei merge la Washington, în prima sa vizită oficială în afara țării de la începutul războiului

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski întreprinde prima sa vizită oficială în afara țării de la începutul războiului. Potrivit unui comunicat al administrației prezidențiale, liderul de la Kiev va merge în Statele Unite ale Americii.

Reuters
Sursa: Reuters

Astăzi, la Washington, se va întâlni cu președintele SUA Joseph Biden, cu care va discuta despre cooperarea cuprinzătoare dintre cele două țări, în special în ceea ce privește consolidarea capacităților de rezistență și apărare ale Ucrainei, sprijinirea suveranității acesteia și restabilirea integrității teritoriale.

De asemenea, Volodimir Zelenski va susține un discurs la o sesiune comună a celor două camere ale Congresului SUA și va organiza o serie de întâlniri bilaterale.

De menționat că marți, 20 decembrie, președintele ucrainean a vizitat orașul Bahmut din regiunea Donețk, situat pe linia frontului, unde forțele armate ucrainene și rusești duc lupte aprige de luni de zile.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult