Externe

Un depozit de muniții a sărit în aer, în Grecia, din cauza incendiilor

Un depozit de muniții de la o bază aeriană grecească a explodat joi în urma incendiului de pădure din zona orașului Volos, în zona central-estică a Greciei.

Profimedia
Sursa: Profimedia

Au fost dispuse evacuări la Nea Anghialos, o localitate apropiată de acel oraș, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al pompierilor.

„O parte a depozitului de muniții al cazărmii forțelor aeriene de la Nea Aghialos a luat foc și a avut loc o explozie", a declarat responsabilul citat, scrie AFP, citat de Agerpres.

Aceasta a precizat că șapte avioane și trei elicoptere de stingere a incendiilor acționează în zonă pentru a stăpâni incendiile care de miercuri nu contenesc în regiunea Volos.

Un puternic val de caniculă a afectat Grecia în ultima săptămână, favorizând incendii de vegetație atât în partea continentală a țării cât și în insule.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult