Economic

Opinii//România susține integrarea europeană a Republicii Moldova și joacă un rol important în dezvoltarea economică

România este principalul partener comercial, dar și susținător al integrării europene a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Țara noastră se bucură de susținerea României în mai multe sectoare importante ale economiei, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al expertizei și bunelor practici. Declarații în acest sens au fost făcute de participanții din cadrul unei dezbateri publice organizată de Agenția de presă IPN.

Piața României este cea mai accesibilă pentru de agenții economici din Republica Moldova, grație lipsei barierelor lingvistice și existenței unei structuri logistice, a declarat directorul Agenției de Investiții, Ion Iordachi. Potrivit acestuia, se observă o mare deschidere din partea autorităților publice din România și a mediului de afaceri, care sunt mereu gata să ajute Republica Moldova, inclusiv când vine vorba de evenimente cum ar fi forumurile de afaceri.

„În prezent sunt investiți peste 6 miliarde de lei în Republica Moldova. Totodată, țara noastră este unul din top 10 investitori în România”.

Directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului din Republica Moldova, Dumitru Pîntea, spune că experiența și ajutorul României este esențial pentru Republica Moldova în drumul său de integrare la Uniunea Europeană.

„Experiența românească este un mare avantaj pentru noi, inclusiv pe dimensiunea politicilor și instrumentelor de dezvoltare a economiei naționale. În ultimii ani, crizele care au afectat nu doar Republica Moldova, dar și statele europene, face ca noi să avem nevoie de lecții și bune practici, iar în acest sens România ne-a întins o mână de ajutor”.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea susține că încă din anii 90, România a fost prima fereastră deschisă antreprenorilor din Republica Moldova pentru exportul pe altă piață decât cea din fosta Uniune Sovietică. Acesta a mai spus că lucrurile au evoluat constant, iar acum, așa cum arată cifrele din anul trecut, România este principala piață de export a țării noastre. Totodată, Sergiu Harea a menționat că Republica Moldova și România au multe acorduri bilaterale, care le permite agenților economici moldoveni să se integreze pe piața UE.

„Nu existat niciun an, cu excepția celor din pandemie, când noi nu am avut o creștere a exporturilor. Investițiile românești în Republica Moldova au catalizat procesul de producere, de integrare economică a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.”

Potrivit președintelui Camerei de Comerț și Industrie, peste 60 la sută din exporturile Republicii Moldova ajung pe piața Uniunii Europene. Din aceste 50% sunt în România.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult