Social

Sute de ucraineni și-au găsit un job în Republica Moldova. Anna Gherganova: Studierea limbii române ar facilita și mai mult integrarea lor în câmpul muncii

Studierea limbii române de către refugiații ucraineni aflați pe teritoriul Republicii Moldova ar facilita integrarea acestora în câmpul muncii, consideră șefa Direcției politici ocupaționale și de reglementare a migrației forței de muncă de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Anna Gherganova.

economedia.ro
Sursa: economedia.ro

Ea a subliniat, în cadrul emisiunii „Paralela 47” de la Radio Moldova, că o astfel de măsură, implementată în politicile gestionării crizei refugiaților, ar fi una accesibilă și mai puțin costisitoare, dar binevenită atât pentru strămutații din Ucraina, cât și pentru bugetul de stat.

„Noi avem un buget limitat, nu suntem un stat atât de bogat ca să putem arunca cu finanțele pentru niște măsuri care nu vor avea un impact pe termen lung. Ceea ce eu aș vedea suplimentar este studierea limbii, deoarece aceasta nu este o măsură atât de costisitoare și poate fi soluționată în termen scurt, dar ar facilita mult angajarea în câmpul muncii. Deci, studierea limbii de stat ar fi o măsură ce facilitează temporar angajarea în Republica Moldova și astfel câștigă și statul prin faptul că ele contribuie prin impozite”, a declarat Anna Gherganova.

Potrivit datelor prezentate de agenții economici, peste 1 300 de cetățeni ucraineni și-au găsit un loc de muncă în Republica Moldova, a mai spus Anna Gherganova.

Reprezentanta Ministerului Muncii consideră însă că numărul celor angajați ar fi mai mare. În prezent în țara noastră se află aproximativ 100 000 de refugiați, dintre care aproape jumătate sunt minori.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult