Volodimir Zelenski se așteaptă ca Rusia să-și reia atacurile asupra sistemului energetic ucrainean în toamnă
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, se așteaptă ca Rusia să-și reia atacurile asupra sistemului energetic ucrainean atunci când vremea se va răci și a promis că va face tot ce poate pentru a proteja rețeaua electrică, scrie Mediafax.
Aproape 40% din sistemul energetic ucrainean a fost avariat în timpul iernii în urma atacurilor rusești cu rachete și drone, dar în ultimele luni atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene s-au diminuat.
Aflat duminică într-o vizită în orașul Ivano-Frankivsk din vestul țării, Zelenski a declarat că se așteaptă ca aceste atacuri să fie reluate în toamnă, potrivit Reuters.
„Este evident că în această toamnă și ... în iarnă inamicul va încerca să repete teroarea împotriva industriei energetice ucrainene. Ar trebui să fim pregătiți pentru acest lucru”, a declarat Zelenski în fața unor înalți oficiali guvernamentali.
„La nivel guvernamental și de securitate, vom face tot ce este posibil”, a menționat președintele ucrainean.
Zelenski a adăugat că guvernul, oficialii din domeniul securității și angajații din domeniul energiei lucrează pentru a proteja sistemul energetic de daune, sabotaje sau atacuri cibernetice.
Fiecare oraș și localitate din Ucraina ar trebui să fie pregătită să facă față urgențelor din sectorul energetic, a mai adăugat el.