Alte trei acorduri din cadrul CSI au fost denunțate: Proiectele, votate în prima și a doua lectură
Alte trei acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI) au fost denunțate. Proiectele respective au fost votate de deputați în prima și a doua lectură. Este vorba despre Acordul cu privire la colaborarea în domeniul protecției muncii, Acordul cu privire la susținerea și dezvoltarea micului antreprenoriat cu statele membre ale CSI și Acordul privind promovarea politicii concordate în domeniul standardizării, metrologiei și certificării.
Potrivit Legislativului, Acordul cu privire la colaborarea în domeniul protecției muncii este inoportun, întrucât în ultimii ani Republica Moldova a ratificat o serie de convenții în domeniu. Mai mult, odată cu semnarea acordului de asociere RM-UE, țara noastră s-a angajat să transpună un șir de directive UE în domeniul securității și sănătății în muncă.
Un alt acord denunțat astăzi, cel cu privire la susținerea și dezvoltarea micului antreprenoriat cu statele membre ale CSI, conține prevederi care pot fi considerate impedimente în contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană și implementării Programului de Asociere RM-UE 2021–2027.
Legislativul a mai votat denunțarea Acordului privind promovarea politicii concordate în domeniul standardizării, metrologiei și certificării. Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, majoritatea acordurilor semnate pentru recunoașterea activităților de metrologie, standardizare, acreditare, precum și a certificatelor eliberate pentru produsele fabricate în țările membre CSI nu au aplicabilitate în Republica Moldova.
Menționăm că Republica Moldova a semnat aproximativ 330 de acorduri în cadrul CSI.
În luna mai curent, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că se va renunța la Convenția cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale Comunității Statelor Independente, întrucât țara noastră nu mai rezonează cu actualele politici, obiective și decizii ale acestui for. Aceasta a fost votată în prima lectură în iulie curent.
Republica Moldova urma să achite în acest an o cotizație de membră a Adunării Interparlamentare a CSI în valoare de 5,8 milioane de lei.