Politic

Parlamentul și-a încheiat sesiunea de primăvară-vară. Deputații pleacă în vacanță

La finalul sesiunii de primăvară-vară, președintele Parlamentului a trecut în revistă unele dintre cele mai importante proiecte adoptate de la începutul acestui an. Printre care reforma SRL, reforma Restart, dar și trecerea deținătorilor de patentă la activitatea individuală. Totodată, Igor Grosu a precizat că în acest an a fost votat programul guvernamental „373”, iar primii antreprenori au obținut deja credite pe termen lung. Președintele Parlamentului a vorbit și despre proiectele din domeniul justiției, educației și protecției sociale.

„Am pornit lucruri și în agricultură. În 2023, am oferit 1,6 miliarde de lei sectorului agricol. În 2023, țările UE continuă să fie alături de noi, pentru încă cel puțin un an. Producătorii noștri vor exporta pe marea piață europeană. Am votat primul pachet de dezvoltare a e-comerțului, eliminând bariere care să permită dezvoltarea afacerilor online. Suntem alături de cetățenii Moldovei din diaspora. În toate vizitele noastre ne-am văzut cu cetățenii noștri stabiliți în afară. Știu că avem încă multe de făcut pentru a rezolva problemele lor”, a declarat Igor Grosu în discursul său.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult