Externe

Putin, discurs în fața responsabililor din domeniul apărării: „Țara, guvernul dau orice solicită armata”

Potențialul și capacitățile militare ale țărilor NATO sunt utilizate în mod activ împotriva Rusiei, a declarat liderul de la Moscova Vladimir Putin la o ședință extinsă a consiliului de conducere al Ministerului Apărării. Potrivit lui, soldații luptă pentru Rusia „cu fermitate și curaj”. Anterior, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Rusia se pregătește pentru un război lung și nu a renunțat la obiectivul său de a controla Ucraina.

Vladimir Putin a mai spus că Guvernul Federației Ruse nu are nicio restricție de finanțare cu privire la necesitățile armatei.

„Truse de prim ajutor, alimente, rații uscate, uniforme, pantofi, căști de protecție, veste antiglonț – totul trebuie să fie la cel mai modern și înalt nivel. Nu avem nicio restricție de finanțare. Țara, guvernul, dă orice solicită armata”.

Potrivit liderului de la Kremlin, Rusia se va asigura că forțele sale nucleare sunt pregătite pentru luptă, întrucât „aceasta este principala garanție a păstrării suveranității și integrității teritoriale a țării sale, a parității strategice și a echilibrului de putere în lume”, a spus liderul de la Kremlin.

Președintele Vladimir Putin a promis că Rusia își va îndeplini toate obiectivele în ceea ce Moscova numește „operațiune militară” în Ucraina.

Pe de altă parte, Putin spune că mobilizarea parțială anunțată la sfârșitul lunii septembrie curent, a scos la iveală anumite probleme, care însă ar trebui soluționate „cu promptitudine”.

„În primul rând, este necesară modernizarea sistemului comisariatelor militare. Aceasta se referă la digitalizarea bazelor de date, interacțiunea cu autoritățile locale și regionale (…). Este necesară îmbunătățirea sistemului de acumulare și depozitare a armelor de tehnică militară”.

Anterior, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că la aproape zece luni după invazia Moscovei asupra Ucrainei, forțele ucrainene au provocat Kremlinului o succesiune de înfrângeri care au permis eliberarea mai multor teritorii. Dar „nimic nu indică faptul că Putin a renunțat la obiectivul său de a controla Ucraina”, a avertizat secretarul general al NATO.

„Nu trebuie să subestimăm Rusia. Ea se pregătește pentru un război lung. Vedem că încearcă să mobilizeze mai multe forțe, că este pregătită să sufere și numeroase pierderi, că încearcă să aibă acces la mai multe arme și muniții”, a declarat Stoltenberg în cadrul unui interviu pentru AFP”.

„Trebuie să înțelegem că președintele Putin este gata să fie în acest război multă vreme și să lanseze noi ofensiv”, a afirmat el.

Țările NATO, cu SUA în frunte, au furnizat Ucrainei arme în valoare de miliarde de dolari, care au ajutat-o să reziste forțelor ruse.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult