Un cetățean al Republicii Moldova a decedat în timp ce-și perfecta actele la Ambasada din Berlin
Un bărbat de 85 de ani, care deținea și cetățenia Germaniei, a decedat în incinta secției consulare a Ambasadei Republicii Moldova din Berlin. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, bărbatul se afla acolo împreună cu soția sa, pentru perfecționarea pașaportului.
În timpul pregătirii pentru fotografiere, bărbatul a căzut. Diplomații din cadrul Ambasadei s-au mobilizat pentru a-i acorda ajutor, dar au constatat că acesta nu mai avea semne vitale.
La fața locului au fost solicitate serviciile medicale de urgență care au întreprins toate măsurile de resuscitare. Din păcate, persoana a decedat.
„În prezent, oferim tot sprijinul necesar soției cetățeanului decedat. După măsurile legale întreprinse de autoritățile din Germania, activitatea consulară a Ambasadei a fost reluată și decurge în regim obișnuit. Adresăm sincere condoleanțe familiei cetățeanului decedat”, este mesajul MAEIE.