Social

În grădinițele din țară vor fi deschise trei mii de locuri noi. Dan Perciun: „Este cel mai ambițios obiectiv din punct de vedere financiar”

Ministerul Educației și Cercetării va deschide cel puțin 3000 de locuri noi în grădinițele publice. De asemenea, în viitorul apropiat va fi aprobată o nouă formulă de finanțare per copil, iar statele de personal vor fi revizuite astfel încât să permită angajarea specialiștilor de care au nevoie instituțiile preșcolare, a anunțat ministrul Educației, Dan Perciun.

„Pe dimensiunea grădinițelor trebuie să creștem numărul de locuri, este principala problemă. Vorbim despre circa 3000 de locuri pe care am reușit să le creăm. Este probabil, financiar vorbind, cel mai ambițios obiectiv. În prezent avem doar circa 60-70 de milioane de lei din contul unui proiect al Băncii Mondiale pentru a începe deschiderea de noi locuri în grădinițe în 2024 și urmează să mai identificăm resurse să convingem mai mulți parteneri internaționali care să pună umărul la acest efort”.

Dan Perciun a mai precizat că grădinițele vor avea dreptul de a trece la autogestiune financiară.

Amintim că, Ministerul Educației și Cercetării își propune ca până la sfârșitul anului să doteze cel puțin 300 de instituții de învățământ cu calculatoare și laboratoare digitale, iar până la finele anului 2024, în cel puțin 90 la sută din instituțiile de învățământ să fie amenajate grupuri sanitare în interior.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult