Spania și Portugalia trec prin unul dintre cele mai intense valuri de căldură din această vară
Spania este afectată de al patrulea val de căldură din această vară, prognozat să continue cel puțin până joi, existând un risc crescut de incendii forestiere, a anunțat luni serviciul spaniol de meteorologie AEMET, relatează DPA.
Valul de căldură va atinge apogeul miercuri, când sunt prognozate temperaturi de până la 44 de grade Celsius în regiunea din jurul capitalei Madrid și la Jaén, în Andaluzia, conform AEMET.
Pentru ziua de luni au fost prognozate temperaturi de până la 42 de grade Celsius în sudul Andaluziei și în regiunea vestică Extremadura, transmite Agerpres.
În numeroase zone sunt așteptate „nopți tropicale” în timpul caniculei, cu temperaturi de peste 20 de grade Celsius și local de peste 25 de grade Celsius.
Insulele Baleare, inclusiv populara insula turistică Mallorca, precum și întreaga zonă de coastă spaniolă mediteraneană vor fi ferite de caniculă de data aceasta.
De asemenea, în Portugalia au fost înregistrate mai multe incendii. Cel mai devastator a distrus aproximativ 7.000 de hectare, echivalentul suprafeței a puțin peste 10.000 de terenuri de fotbal, în districtele Castelo Branco și Proenca-a-Nova, în centrul țării, în weekend.
Incendiul a fost adus sub control luni, însă aproximativ o mie de membri din cadrul serviciilor pentru intervenții de urgență luptă cu noi incendii în Odemira, în sud-vest, în Ourém, în centru, și în Mangualde, în nordul Portugaliei.
Ca și în Spania, autoritățile din Portugalia au avertizat asupra unui risc crescut de declanșare a incendiilor forestiere în zilele următoare.
Factorii care cauzează ultimul val de căldură sunt o atmosferă stabilă - care conduce la absența norilor - și pătrunderea unei mase de aer cald și uscat din Africa de Nord, a declarat pentru Reuters Ruben del Campo de la agenția AEMET.
„Acest val de căldură va fi în general mai intens, mai extins și ceva mai persistent comparativ cu cele două pe care le-am avut în iulie”, a adăugat el.
Combinația dintre temperaturile ridicate și nivelul foarte redus de umiditate a condus la evaporarea mai rapidă a apei din rezervoare, dar și la o creștere a consumului, fiind astfel înrăutățite efectele secetei de lungă durată care afectează Spania, a spus meteorologul.
Rezervoarele din Spania erau la 42,2% din capacitatea lor la 31 iulie, conform datelor Ministerului Mediului. Serviciul omolog portughez al AEMET, IPMA, a emis luni un cod roșu de caniculă, care vizează șase regiuni din țară - inclusiv capitala, Lisabona - în vigoare până la miezul nopții.
Potrivit IPMA, temperaturile ar putea depăși 44 de grade Celsius în Evora, district situat în câmpiile extinse ale regiunii Alentejo, și 41 de grade Celsius în orașele costiere Lisabona și Setubal.