15 ani de la declanșarea războiului ruso-georgian: UE condamnă prezența militară continuă a Rusiei în Abhazia și Osetia de Sud
Uniunea Europeană condamnă prezența militară continuă a Rusiei în Abhazia și Osetia de Sud, care încalcă dreptul internațional și angajamentele asumate de Rusia în cadrul acordului din 12 august 2008, se arată în declarația Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, la 15 ani de la declanșarea războiului ruso-georgian. Potrivit oficialului, angajamentul Uniunii Europene pentru soluționarea pașnică a conflictului din Georgia este mai puternic ca niciodată.
Uniunea Europeană s-a implicat pe deplin în eforturile de soluționare a războiului, a declarat Josep Borrell, care a făcut apel la toți participanții la procesul de negocieri să se implice în mod constructiv pentru a realiza punerea în aplicare deplină a acordului din 12 august 2008.
Înaltul oficial european a subliniat dreptul refugiaților și al persoanelor strămutate în interiorul țării de a alege o soluție durabilă, inclusiv o întoarcere voluntară, sigură și demnă.
„Comunitățile locale continuă să sufere din cauza provocărilor umanitare și a încălcărilor drepturilor omului, inclusiv prin restricții asupra libertății de circulație și detenții ilegale. Obstacolele pentru persoanele strămutate în interiorul țării și pentru refugiați de a se întoarce la locul lor de origine, persistă”, se arată în declarație.
Amintim că, acum 15 ani, în noaptea de 7 spre 8 august 2008, Georgia a lansat o ofensivă militară pe scară largă contra regimului din Osetia de Sud, regiune georgiană separatistă pro-rusă.
Rusia a răspuns cu o contraofensivă, declanșând un război scurt, dar sângeros, cu Georgia. Prin medierea Franței, care deținea atunci președinția Uniunii Europene, acordul de pace între Rusia și Georgia a fost semnat la 16 august 2008, la Moscova. În timpul conflictului, armata georgiană a pierdut 171 de soldați, iar cea rusă, 64, cu sute de răniți de ambele părți.
Situația dintre cele două țări este în continuare tensionată, iar sentimentele anti-rusești sunt profunde în Georgia. În urma războiului, Georgia a pierdut complet controlul asupra Osetiei de Sud și a Abhaziei, republici separatiste georgiene a căror independență a fost recunoscută de Rusia.