Social

Calendarul Zilei // În anul 1942, actrița Hedy Lamarr a patentat o invenție care a deschis calea tehnologiei comunicațiilor wireless din prezent

Radio Moldova vă prezintă calendarul zilei - cele mai importante evenimente din istorie, politică și cultură, pe care le consemnăm astăzi, 11 august

hickorycadillac.com
Sursa: hickorycadillac.com

106: Constituirea provinciei romane Dacia.

1315: Marea Foamete din Europa.

1492: Rodrigo de Borja este ales șef al Bisericii Catolice.

1690: Victoria coaliției otomano-tătaro-muntene conduse de Constantin Brâncoveanu în Bătălia de Zârnești.

1804: Francisc al II-lea își asumă titlul de primul împărat al Austriei.

1914: Franța declară război Austro–Ungariei.

1942: Actrița Hedy Lamarr și compozitorul George Antheil au patentat un „sistem secret de comunicații”, invenție care a deschis calea tehnologiei comunicațiilor wireless din prezent. Lamarr și Antheil au cedat invenția, fără nicio îndpoială Forțelor navale ale Statelor Unite, care a început s-o folosească în anii 60. Câteva decenii mai târziu, principiul care a stat la baza invenției, saltul în frecvență, a contribuit la progresul incredibil din tehnologia comunicațiilor wireless. Pare incredibil, dar există o legătură directă între actrița frumoasă și telefoanele mobile și Wi-Fi. Hedy Lamarr a murit în 2000, la vârsta de 86 de ani, mult mai cunoscută pentru rolurile sale celebre, decât pentru invenția care a schimbat fața tehnologică a lumii.

1960: Ciad își declară independența față de Franța.

La 11 august 1984, președintele Ronald Reagan face o remarcă glumeață, dar controversată, cu privire la bombardarea Rusiei, în timp ce testa un microfon înainte de un discurs radiofonic programat. Reagan a spus că a semnat o lege care va scoate Rusia în afara legii pentru totdeauna, iar bombardamentele încep în cinci minute. Comentariul i-a enervat pe liderii opoziției democrate și pe cei care se temeau deja de poziția dură pe care Reagan o afișase față de URSS de la preluarea mandatului în 1981. Alții au respins pur și simplu remarca sa, care a venit într-un moment de tensiuni sporite între SUA și Rusia, ca pe un moment de prost gust. Deși Reagan, un fost actor, era cunoscut pentru felul său inteligent de a folosi cuvintele, gluma cu „bombardarea Rusiei” a fost considerată de mulți ca fiind o gafă politică jenantă – nu prima din cariera sa. Chiar și după o tentativă de asasinat în martie 1981, Reagan nu și-a pierdut niciodată simțul umorului.

1999: A avut loc eclipsa totală de Soare, ultima din secolul trecut, a cărei bandă de totalitate traversează nouă țări europene, inclusiv Republica Moldova. Deși a avut o durată de totalitate mijlocie, relativ scurtă, eclipsa a fost excepțională întrucât a avut cei mai mulți observatori din întreaga istorie.Banda de totalitate a umbrei Lunii a început în Oceanul Atlantic, nu departe de Terra Nova, înainte de a traversa, Cornwall, comitatul Devon, nordul Franței, sudul Belgiei, Luxemburg, sudul Germaniei, Austria, nordul Serbiei, România, unde a avut loc maximul la Ocnele Mari, lângă Râmnicu Vâlcea, apoi Bulgaria, Marea Neagră, Turcia, Iranul, sudul Pakistanului, cât și India, sfârșindu-se în Golful Bengal. În Republica Moldova suprafața Soarelui acoperită de Lună alcătuia 93%.

2003: NATO preia comanda forței de menținere a păcii în Afganistan, marcând prima operațiune majoră în afara Europei în istoria sa de 54 de ani.

Citește mai mult