Politic

CEC solicită Primăriei Chișinău retragerea pliantelor cu „elemente electorale”. Viceprimar: „Suntem împotriva acestei abordări”

Comisia Electorală Centrală a obligat Primăria Chișinău să elimine materialele publicitare difuzate în transportul public, dar și prin alte mijloace, deoarece acestea l-ar favoriza pe actualul primar al capitalei. Reprezentanții Primăriei consideră hotărârea CEC drept nefondată.

Decizia a fost luat astăzi, în urma examinării sesizării depuse de Partidul Liberal Democrat din Moldova, ce vizează posibila utilizare a resurselor administrative de către primarul capitalei, Ion Ceban. Distribuirea materialelor electorale i-ar putea oferi un avantaj acestuia, în raport cu alți candidați, a afirmat în ședință autorul sesizării Sergiu Suharenco, reprezentantul PLDM.

Utilizarea abuzivă a resurselor administrative atât în perioada pre-electorală cât și electorală prin distribuirea materialelor electorale este cel puțin, nedreaptă față de ceilalți concurenți electorali, dacă nu interzisă sau chiar ilegală. Apreciem slocanul Primăriei Chișinău, este cea mai eficientă instituție publică din țară de pe pliantul obiect al sesizării că este un mesaj ascuns de agitație electorală în favoarea primarului general”*.

Primăria municipiului Chișinău consideră sesizarea nefondată, motivând că resursele utilizate până în prezent sunt admise legal, a argumentat viceprimarul capitalei, Ilie Ceban.

„În acest pliant nu găsiți nicăieri numele primarului Ion Ceban, nu găsiți îndemn la vot sau alte acțiuni care ar determina un locuitor independent ca să-l voteze pe Ion Ceban. Este un mod de comunicare și informare cu locuitorii. Un pliant este luat ca bază și considerat că este agitație electorală. Noi suntem absolut împotriva acestei abordări, este nefondată”

În urma discuțiilor și dezbaterilor, Comisia Electorală Centrală a decis să oblige Primăria să elimine în timp de trei zile încălcările depistate, a precizat vicepreședintele CEC, Pavel Postică.

„Se constată că materiale publicitare „1+1000 proiecte importante pentru Chișinău” conține elemente de agitație electorală. Se interzice difuzarea și distribuirea materialelor publicitare, se obligă Primăria municipiului Chișinău să asigure eliminarea din spațiul public în termen rezonabil, dar nu mai târziu de trei zile din ziua adoptării prezentei hotărâri”.

Amintim că pe 7 august, a început perioada electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie curent.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult