MEDITAȚII ÎN CHEIA SOL – prozatoarea și poeta Marcela Mardare
Marcela Mardare vine din Miclești, Criuleni. A absolvit facultatea de litere a Universității de Stat din Moldova, studiind concomitent într-o grupă experimentală limbile greacă și latină. În anul 1980 debutează în revista „Moldova”, publică povestiri și nuvele în „Literatura și Arta”, „Tinerimea Moldovei”, în culegerea „Dintre sute de catarge”. Pe parcursul anilor a editat zeci de cărți: „Legenda anotimpurilor”, „Blănița lui Aricuș”, „Hieroglife pe ceruri” (versui și maxime), „Cine-s eu cu adevărat”, „Reîntoarcerea în cerc” și altele.
„Ceea ce scrie Marcela Mardare e văzut cu „ochiul al treilea”, nu e scris doar de dragul scrisului sau al conjuncturii de moment, iar personajele și subiectele neordinare din proza ei denotă o mână sigură de literat” - consemnează scriitorul Nicolae Rusu.
„La început a fost cuvântul, dar cuvântul a avut muzica lui, melodia lui. Deci, melodia este acea care te apropie de Dumnezeu, ca și cuvântul pe care îl rostești. Și în funcție de măsura în care simți vibrația unei sau altei melodii, te apropii de divinitate.
Cuvântul îți exprimă și mintea și sufletul, dar muzica, am impresia că îți exprimă, în primul rând, interiorul tău.
Îmi place muzica ușoară și cea populară, îmi place muzica oricum… și în versurile mele există acel lirism, acea melodicitate, pe care ar trebui s-o aiba un vers (mă refer la versurile scrise cu rimă).
Muzica este bună dacă îți place, pentru că fiecare dintre noi are sufletul său, cerințele, necesitățile proprii și alegem întotdeauna muzica necesară eu-lui nostru.
Ca și zâmbetul, muzica te înaripează, îți creează dispoziție. Ea exprimă o stare și sunt momente când ai nevoie și de nostalgie și de tristețe și de bucurie, bineînțeles.
Sufletul meu cântă diferit în funcție de dispoziție. Chiar am încercat să scriu muzică fără a cunoaște notele. S-a întâmplat pe când colaboram cu autoarea de muzică Ada Zaporojanu. Ea mi-a zis să-i pregătesc un vers, pentru că are un vals foarte frumos. Și eu zic - bine, dar cântă-mi tu melodia, ca eu s-o „cioplesc” așa, după ritmul muzicii. Ea mi-a cântat la telefon, iar eu, preocupată toată ziua de alte probleme, abia seara târziu am început să „cioplesc” în poezia mea. A doua zi am înțeles amândouă că era cu totul altă melodie, adică era melodia mea. Noi ne-am născut nu numai poeți, probabil, așa cum spunea Vasile Alecsandri. Noi ne-am născut și compozitori, fiindcă fiecare are melodia sa lăuntrică”.
