Ambasadorul Letoniei își încheie mandatul: Diplomatul a avut o întrevedere cu Maia Sandu
Ambasadorul Republicii Letonia, Uldis Mikuts, își încheie misiunea diplomatică în Republica Moldova. Oficialul a avut o întrevedere cu președinta Maia Sandu, care „a apreciat relațiile de bună prietenie dintre țările noastre și i-a mulțumit diplomatului pentru efortul depus în dinamizarea cooperării bilaterale”.
Pe parcursul mandatului său, țara noastră a fost vizitată de președintele Egils Levits, premierul Krišjānis Kariņš și președintele Seimului Edvards Smiltēns.
Șefa statului a menționat că vizitele primilor oficiali letoni contribuie la consolidarea relațiilor dintre statele noastre și reprezintă un semnal important de sprijin al parcursul european al Republicii Moldova.
De asemenea, Maia Sandu a mulțumit pentru faptul că guvernul leton acordă o atenție deosebită Republicii Moldova în acordarea asistenței sale externe pentru dezvoltare.