Avertizare de călătorie în Suedia: În unele regiuni este în vigoare codul roșu de inundații
Cetățenii moldoveni care intenționează să călătorească în Suedia sau să tranziteze teritoriul acestei țări sunt îndemnați să se informeze despre starea vremii, întrucât autoritățile locale au emis avertizări de inundații, din cauza furtunii Hans.
Cod roșu a fost emis pentru regiunile Västra Götaland, Värmland și Örebro. Codul portocaliu și galben sunt valabile pentru mai multe zone din centrul și sudul Suediei.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene îndeamnă cetățenii să verifice avertizările meteorologice, accesând AICI și AICI.
Totodată, în cazul în care apar situații de urgență, cetățenii pot solicita asistență la numărul de telefon al Ambasadei Republicii Moldova la Stockholm: +46 769 423 423.