Rubla rusească se devalorizează rapid din cauza creșterii importurilor și scăderii exporturilor
Rubla rusească a ajuns în această vară, în topul celor mai slabe unități valutare din lume și este printre cele mai volatile, scrie postul rus de știri, Ria Novosti. Pe parcursul acestui an, rubla s-a depreciat cu 57% față de dolarul american, și cu 73 la sută față de Euro. Experții internaționali prognozează că rubla va continua să se devalorizeze pe fondul creșterii importurilor și scăderii exporturilor rusești, notează BBC.
Miercuri, rubla rusească a continuat să scadă în preț. Dolarul a ajuns la 98 de ruble, iar euro la 108 ruble. Rubla nu a mai fost atât de ieftină din primele săptămâni de război din Ucraina, atrage atenția BBC.
Experții internaționali explică aceste tendințe prin faptul că Rusia a început să cheltuiască foarte mult pentru importuri, în timp ce exporturile au scăzut puternic din cauza sancțiunilor. Doar în luna iulie veniturile din comercializarea produselor petroliere au fost mai mici decât cele prognozate cu aproximativ 33 de miliarde de ruble, adică peste 300 de milioane de euro.
De asemenea, sezonul turistic de vară, vânzarea activelor rusești de către companii străine, creșterea cheltuielilor bugetare, accelerarea inflației, dar și agravarea situației geopolitice, au dus la deprecierea rublei rusești, a declarat pentru Ria Novosti analistul financiar rus, Mark Goihman.
Pe fondul devalorizării rublei, Banca Centrală a Rusiei a decis ca din 10 august curent, să nu mai cumpere valută străină de pe piața internă, chiar dacă, astfel, încalcă anumite reguli bugetare.
Consiliera de investiții Iulia Kuznețova, citată de RIA Novosti prognozează devalorizarea rublei și în perioada următoare. Potrivit acesteia, dacă Banca Centrală a Rusiei nu va interveni, în toamnă, un euro va costa 130 de ruble iar dolarul american va ajunge la 120 de ruble.