Economic

În pofida recoltei bune din acest an, agricultorii se arată nemulțumiți de prețul de vânzare a cerealelor

Cu toate că au obținut producții mai bune față de anii precedenți, agricultorii se plâng că prețul de vânzare este unul mult prea mic. Totodată, fermierii spun că depozitele le sunt pline cu tone de cereale. În cadrul unui eveniment dedicat campaniei de seceriș, agricultorii au fost apreciați cu diplome pentru munca depusă, relatează Moldova1.

„Avem în gestiune 650 de hectare. Cultivăm grâu, orz, floarea soarelui, porumb și rapiță. Anul acesta a fost un an nu pot să zic dificil dar foarte dificil, deoarece suntem într-o zonă unde precipitațiile ne înconjoară, precipitații am avut foarte puține. Eu am înființat un sistem de irigare. Cu părere de rău prețul lasă de dorit. Chiar ieri prețul s-a dus în jos, dacă grâul se mai întreba cu 2,90 acum e 2,60”, spune agricultorul Ion Barancean.

„La noi în raionul Drochia, roada este la nivelul cuvenit în schimb prețurile ne șochează. La ziua de astăzi nu putem vinde. Deocamdată producția stă în stoc și e cam greu cu comercializarea. Noi nu ne recuperăm cheltuielile care au fost suportate în acest an”, menționează agricultorul Ion Babără.

„Anul acesta am avut grâu ecologic, am avut culturi de primă grupă care au arătat un rezultat foarte bun. Cu toate acestea, prețurile de achiziție nu vor permite nici recuperarea cheltuielilor de producere. Agricultura ecologică este mult mai dificil să o menții și să o dezvolți, dar totodată este mult mai profitabilă. Noi facem atât pentru noi și mediu, facem doar bine și pentru consumatori”, spune agricultorul Adrian Dumitraș.

Autoritățile dau asigurări că vor susține agricultorii autohtoni.

„Conform datelor statistice noi în 2022 am însămânțat 358 mii de hectare cu grâu de toamnă. Roada a fost una conform așteptărilor agricultorilor. Am avut în mare majoritate a raioanelor din Republica Moldova ploi la timp. Problema cu prețul este o problemă economică. În toamna anului 2022 au folosit motorină scumpă și îngrășăminte scumpe, din acest considerent s-a luat decizia la nivel de Guvern, la propunerea Ministerului Agriculturii să subvenționeze acciza la motorină și să subvenționeze parțial îngrășămintele”, a subliniat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.

„Există un buget care a fost aprobat, inclusiv acum suntem într-un prim proces de rectificare a bugetului unde anumite poziții de asemenea o să fie revăzute pe întreaga linie de buget și în funcție de sursele pe care le avem o să alocăm mai mult sau mai puțin într-un domeniu sau altul”, a menționat ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu.

„Noi acum trebuie să facem tot posibilul chiar și acest blocaj de la Marea Neagră să îl transformăm în oportunități pentru noi. Pentru aceasta este Guvernul, pentru asta sunteți dumneavoastră, pentru asta suntem noi, Parlamentul”, a declarat președintele Legislativului, Igor Grosu.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, pe piața internă prețul estimativ pentru un kilogram de grâu alimentar variază de la 2,70 lei la 3,30 lei. Pentru grâul furajer, prețul pentru un kilogram începe de la 2,60 lei și poate ajunge la 3,20 lei. Prețul pentru un kilogram de orz pornește de la 2,20 lei și urcă la 2,85 lei.

Experții susțin că în acest an producția de grâu se ridică la 1,5 milioane de tone, aproape dublu comparativ cu anul trecut.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult