Incendiu în sectorul Râșcani din capitală: O casă părăsită a fost cuprinsă de flăcări
O casă a fost cuprinsă de flăcări aseară. Totul s-a întâmplat în sectorul Râșcani din capitală. La fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori.
Potrivit Inspectorului General pentru Situații de Urgență, focul a cuprins o casă veche părăsită.
În timpul intervenției, pompierii au evacuat o persoană din interiorul casei. Bărbatul a fost preluat de echipa de medici.
Incendiul a fost lichidat către ore 21:35. Flăcările au distrus acoperișul casei cu o suprafață de 80 m². Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite.