Social

Opinie: Pentru a atrage tinerii profesioniști în domeniul Educației, este nevoie de alocat cel puțin 7 % din PIB

Sindicaliștii susțin că salariul mediu în Educație trebuie să fie egal cu cel mediu pe economie. Potrivit acestora, pentru a atrage tinerii profesioniști în domeniul Educației, este nevoie de alocat cel puțin 7 % din Produsul Intern Brut al țării. De cealaltă parte, autoritățile precizează că educația reprezintă o prioritate pe agenda guvernării, și că bugetul destinat pentru sistemul de învățământ va crește.

Atragerea specialiștilor în sistemul de învățământ necesită o salarizare motivantă, a declarat președintele Federației Sindicale a Educației și Științei, Ghenadie Donos, la emisiunea ”Șpațiul Public” de la Radio Moldova. Potrivit acestuia, este nevoie ca salariul mediu în Educație să fie egal cu cel pe Economie. Totodată, el a precizat că cel puțin 7 la sută din Produsul Intern Brut al țării să fie destinat educației.

„Salariul mediu în Educație trebuie să fie egal cu salariul mediu pe economie. Nu cerem mult. Dar salariul mediu pe economie e de peste 11 mii de lei, iar în Educație e 8,700 lei. Adică e vorba de 80% din salariul mediu pe economie. Înțeleg că situația actuală din țară este precară, dar sperăm că se va ajunge și la problema de bază, motivarea financiară a pedagogilor. Atragerea specialiștilor se face prin salarizarea motivantă”, a menționat Ghenadie Todos.

De cealaltă parte, președinta Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Liliana Nicolăescu – Onofrei a menționat că din cauza războiului și a pandemiei unele fonduri pentru educație au fost redirecționate spre alte domenii. Oficiala a subliniat că în prezent, pentru sistemul de învățământ sunt alocate 5 – 6 % din PIB.

„Noi întotdeauna am avut cel mai mare procent din PIB direcționat către Educație și doar în perioada pandemiei și în perioada crizei energetice, în care am ajuns din cauza agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, multe fonduri au fost direcționate din bugetul național spre alte domenii. În acest an fondurile pentru Educație, inclusiv pentru salarizare, au crescut cu 24%. Da, este adevărat, încă nu suntem la asigurarea salariului mediu pe economie și în Educație, dar acest lucru se poate obține”, а afirmat Liliana Nicolăescu - Onofrei.

Precizăm că, începând cu noul an școlar 2023, cadrele didactice din învățământul general vor fi remunerate în baza unei noi modalități de calcul a sporurilor specifice. În limita bugetelor de care dispun, administrațiile instituțiilor vor putea acorda sporuri mai mari pentru dirigenție, verificarea lucrărilor scrise de elevi, administrarea cabinetelor și activitățile în care sunt încadrați copiii cu cerințe educaționale speciale. Sporurile vor constitui în total cel mult 10% din bugetul anual destinat salarizării cadrelor didactice, precizează Ministerul Educației într-un comunicat.

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult