Evghenia Guțul a aprobat o nouă structură a Comiteului executiv de la Comrat. Primarul de Orhei nu se mai regăsește în noua listă
Guvernatorul autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul, a semnat o nouă listă a executivului de la Comrat. Aceasta a fost publicată de activistul local Leonid Dobrov. Documentul este datat cu 18 august și are semnătura bașcanului Evghenia Guțul. În această listă nu se mai regăsesc primarul de Orhei, Pavel Verejanu, și consilierul juridic Iuri Kuznețov.
Potrivit portalului nokta.md, cei șapte candidați pentru diferite posturi care nu au promovat proba de cunoaștere a limbii găgăuze au fost înlocuiți. Totodată, numărul candidaților a rămas același, 21.
Deocamdată, nu a fost anunțat când se va întruni Adunarea Populară pentru a examina noua listă a executivului de la Comrat.
Aminti că ultima tentativă eșuată de aprobare a componenței Comitetului executiv al autonomiei găgăuze a avut loc la 11 august. Propunerea bașcanului Evghenia Guțul nu a întrunit numărul necesar de voturi. Deputații din regiune nu au ajuns la un consens privind structura Comitetului executiv, la examinarea componenței nominale nici nu s-a purces.
Legea prevede că guvernatorul autonomiei găgăuze este în drept să dizolve înainte de termen Adunarea Populară dacă executivul nu este format în decurs de 45 de zile de la propunerea componenței acestuia.