Dumitru Alaiba: Republica Moldova mai are o serie de măsuri pe care trebuie să le întreprindă ca să devină mai atractivă investițional
Un panel de discuții cu genericul „Reușim acasă”, a avut loc la Diaspora Business Forum. Antreprenori moldoveni, stabiliți peste hotare, și-au prezentat istoriile de succes, dar și impedimentele cu care se confruntă atunci când vor să investească în țara noastră.
Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, a menționat că Republica Moldova mai are o serie de măsuri pe care trebuie să le întreprindă pentru a deveni mai atractivă din punct de vedere investițional.
„Muntele ăsta de birocrație, mai ales dacă ai dezvoltat o afacere într-o țară mai civilizată, nu ești obișnuit cu atâtea absurdități pe metru pătrat. Noi practic săptămânal, sau bisăptămânal, dar avem câte o inițiativă care să taie din aceste birocrații. Evident că ele sunt multe. Noi deja cu Ministerul Finanțelor am anunțat o inițiativă de eliminare a câtorva acte birocratice, ceea ce economisește antreprenorilor jumătate de miliard de lei pe an. Noi trebuie să facem ordine în raportare, trebuie să civilizăm controalele pentru că aici este și corupție”, a declarat Dumitru Alaiba.
Cifra investițiilor, în anul 2022, s-a ridicat la 60 de miliarde de euro, iar 83 la sută reprezintă bani veniți din țările Uniunii Europene, a precizat directorul adjunct al Agenției pentru Investiții, Ion Iordachi.
Precizăm că Diaspora Business Forum a fost organizat în cadrul Zilelor Diasporei cu sprijinul proiectului „Fondul de Consiliere în Politici”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei în Moldova.