Nicu Popescu: „Viitorul Republicii Moldova și al Ucrainei este în marea familie europeană”
Republica Moldova și Ucraina au înregistrat progrese semnificative în implementarea recomandărilor Comisiei Europene, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu. Diplomatul și-a exprimat speranța că acestea vor servi drept bază solidă pentru începerea negocierilor de aderare până la sfârșitul acestui an.
„Am exprimat ferma convingerea că viitorul Republicii Moldova și al Ucrainei este în marea familie europeană - un spațiu al libertății, păcii și prosperității”, a accentuat Nicu Popescu, la o videoconferință pe tema aderării țărilor noastre la Uniunea Europeană inițiată de viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană și Euro-Atlantică al Ucrainei, Olha Stefanishina.
Nicu Popescu a mai menționat importanța unei cooperări mai strânse între Republica Moldova și Ucraina pe subiectul aderării la UE, inclusiv prin schimburi de experiențe a personalului antrenat în procesele aferente integrării europene.
Totodată, oficialul de la Chișinău a reiterat susținerea fermă pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional.
Nicu Popescu a subliniat și faptul că Republica Moldova va continua ofere Ucrainei toată asistența posibilă, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul organizațiilor internaționale.