Social

Adunarea Generală a Procurorilor se convoacă în ședință după o pauză de trei ani

Adunarea Generală a Procurorilor se întrunește astăzi în ședință. Pe agenda ședinței se află subiectul privind alegerea membrilor procurori și supleanții acestora în Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). De asemenea, va fi prezentat și raportul de activitate al CSP.

În data de 12 iulie, Comisia Pre-Vetting a anunța despre încheierea evaluării grupului de candidați la funcția de membru în CSP. 18 candidați s-au înscris în concursul pentru ocuparea funcțiilor de membru în principalul forum de autoadministrare al procurorilor - CSP. Aceștia au fost supuși evaluării extraordinare, iar în urma verificărilor, Comisia Pre-Vetting a emis opt decizii de promovare - Dumitru Obadă, Iuri Lealin, Elena Roșior, Olesea Vîrlan, Mariana Cherpec, Aliona Nesterov, Eduard Panea și Rodica Ciobanu- și zece decizii nefavorbaile a evaluării integrității. Patru dintre acestea s-au referit la situații de retragere din concurs sau de nedepunere în termen a Declarației pentru 5 ani, iar șase candidați nu au promovat, ca urmare a parcurgerii procesului complet de evaluare.

Potrivit procurorului general interimar Ion Munteanu, la Adunarea Generală a Procurorilor ar urma să vină în jur de 400 de procurori, sau 70-80% din numărul total, având în vedere că mulți sunt în concedii.

Ultima dată, Adunarea Generală a Procurorilor a avut loc acum trei ani, fiind amânată până în prezent de mai multe ori.

La mijlocul lunii iulie, ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a îndemnat procurorii să participe la lucrările Adunării, subliniind că membrii CSP nu sunt aleși pentru a servi interesele Ministerului Justiției sau ale Guvernului, ci pentru a eficientiza activitatea sistemului procuraturii.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult