Premierul Dorin Recean și omologul său ucrainean Denis Shmygal s-au întâlnit la Kiev. Subiectele discutate
Dezvoltarea proiectelor bilaterale în domenii precum cel economic, energetic, agricol, infrastructură și transport au fost discutate astăzi la întâlnirea dintre premierul Republicii Moldova, Dorin Recean și omologul său ucrainean Denys Shmygal. Totodată, executivul ucrainean precizează într-un comunicat de presă că cei doi prim-miniștri au convenit că Ucraina și Republica Moldova să dezvolte un control comun la frontiera de stat.
Autoritățile din cele două țări contribuie la eforturile regionale de asigurare a securității alimentare, prin fortificarea cooperării pentru tranzitul mărfurilor ucrainene și restaurarea și îmbunătățirea infrastructurii de transport, rutiere și ferate, a precizat Dorin Recean.
„În numele poporului din Republica Moldova aș dori să mulțumesc Ucrainei și ucrainenilor pentru faptul că avem pace și securitate în țara noastră. Și cred că vorbesc nu doar în numele Republicii Moldova, dar și al multor alte țări europene, pentru că Rusia și Putin vor să restabilească Uniunea Sovietică, iar acest lucru este din ce în ce mai clar pentru toată lumea. Republica Moldova face tot posibilul pentru a contribui la asigurarea faptului că ucrainenii din țara noastră să se simtă în siguranță”, a declarat Dorin Recean.
Prim-ministrul Ucrainei Denys Shmygal și-a exprimat speranța că vizita de astăzi a delegației din Republica Moldova va contribui la dezvoltarea continuă a relațiilor bilaterale și a dialogului productiv dintre cele două țări. Părțile au discutat, de asemenea, despre cooperarea dintre Ucraina și Republica Moldova în ceea ce privește continuarea integrării europene.
„Mai întâi de toate vreau să remarc dialogul dinamic dintre Ucraina și Republica Moldova ce aduce rezultate. În special aș vrea să vă mulțumesc pentru ajutorul acordat Ucrainei chiar de la începutul aceste agresiuni pe scară largă. Totodată, suntem recunoscători pentru susținerea formulei de pace propusă de Volodimir Zelenski, pentru că ați susținut sancțiunile, pentru ajutorul umanitar , dar și pentru că ați găzduit refugiații ucrainei, care astăzi și-au găsit un adăpost printre familiile din Republica Moldova”, susține Denys Shmygal.
Premierul, Dorin Recean, însoțit de o delegație formată din mai mulți miniștri întreprind o vizită de lucru în capitala Ucrainei, în perioada 22-24 august. Dorin Recean va reprezenta Republica Moldova la Summitul „Platforma Crimeea”. Totodată, agenda vizitei în Ucraina mai prevede discuții cu omologii ucraineni și subiecte ce țin de fortificarea dialogului bilateral dintre cele două țări.