Social

Accident teribil cu implicarea moldovenilor în Polonia. Autocarul în care se aflau s-a izbit de un camion, iar ambulanța, care îi transporta la spital, s-a răsturnat

Mai mulți cetățeni moldoveni au fost implicați, miercuri, în două accidente în Polonia. Inițial autocarul în care se aflau s-a ciocnit cu un camion, după care ambulanța care a preluat răniții s-a lovit de un automobil și s-a răsturnat.

Poliția din Mazovia
Sursa: Poliția din Mazovia

Potrivit presei din Polonia, cinci moldoveni au fost răniți, după ce autocarul în care se deplasau s-a ciocnit cu un camion și s-a răsturnat. S-a întâmplat în jurul orei șase dimineața, în regiunea Mazovia, în drum spre Varșovia. În urma impactului, o persoană a fost transportată cu elicopterul la spital, iar patru au fost preluați de ambulanțe.

Ulterior, o ambulanță ce transporta trei răniți s-a ciocnit cu un automobil. Impactul a fost atât de puternic încât autospeciala s-a răsturnat, iar răniții au avut de suferit a doua oară. Medicii și șoferul ambulanței s-au ales cu contuzii.

Autocarul cu numere de înmatriculare moldovenești avea la bord 10 pasageri și era condus de un cetățean ucrainean.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene nu a venit deocamdată cu precizări vizavi de acest caz.

Poliția din Mazovia
Sursa: Poliția din Mazovia
Poliția din Mazovia
Sursa: Poliția din Mazovia
Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult