Politic

Mesajul Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova

Continuarea unui parteneriat puternic dintre Republica Moldova și Marea Britanie în vremuri dificile, este doleanța exprimată de Majestatea Sa, Regele Charles III, în mesajul de felicitare adresat cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova.

„Aș dori să adresez cele mai calde felicitări poporului Republicii Moldova și Excelenței Voastre, Doamnei Maia Sandu, în această zi specială pentru țara dumneavoastră, care marchează Ziua Independenței. Aștept cu nerăbdare prietenia caldă continuă și parteneriatul puternic dintre cele două țări, în timp ce ne confruntăm cu aceste vremuri dificile", a transmis Regele Charles al III-lea.

De asemenea, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la Chișinău, Steven Fisher a accentuat că în cei 32 de ani de independență, Republica Moldova a demonstrat că nu are nevoie ca cineva să-i spună ce să facă și cum să trăiască.

Amintim că în anul 1991, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, țara noastră, alături de alte Republici Sovietice Socialiste, a devenit liberă să-și aleagă propriul viitor. România a fost prima țară care a recunoscut independența și suveranitatea Republicii Moldova.

În anul 1992, Republica Moldova devine membră a Organizației Națiunilor Unite, primind astfel recunoașterea statalității, iar în 1995 aderă la Consiliul Europei, asumându-și angajamentele de a asigura drepturile și libertățile fundamentale ale omului, funcționarea instituțiilor democratice.

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult